Bine ați venit în grupul celor care își doresc să se dezvolte profesional!
Ne dorim să stabilim o legătură de încredere cu clienții noștri, iar din acest motiv considerăm că este important ca la temelia acestei relații să stea cunoașterea trecutului nostru și a principiilor ce ne ghidează.
Viziunea noastră este aceea a unei companii în care specialiștii noștri oferă clienților întreg suportul necesar pentru a se dezvolta pe plan profesional. Fiind una dintre cele mai vechi companii de pe piața cursurilor de calificare, misiunea noastră constă în oferirea unor servicii de calitate orientate spre nevoile clienților. În prezent suntem unul dintre centrele de formare profesională cu cea mai mare rată de clienți mulțumiți. Valorile de bază ale companiei sunt:
- calitate, pentru că suntem pregătiți pentru calitate
- încredere, un atribut facil pe care l-am dobândit doar prin confirmarea așteptărilor stabilite de fiecare dată
- flexibilitate, ne adaptăm serviciile la nevoile clienților și a pieței de muncă
Suntem o echipă de profesioniști în domeniul formării profesionale, având o experiență de peste 14 ani, timp în care am învățat, am crescut și ne-am dezvoltat alături de clienții și partenerii noștri. Suntem specializați în oferirea de servicii de formare profesionale de calitate și ne ocupăm cu organizarea de cursuri de calificare, inițiere și perfecționare autorizate de către Autoritatea Națională pentru Calificari (ANC).
De-a lungul timpului ne-am remarcat prin seriozitatea, profesionalismul și dedicarea de care am dat dovadă față de clienții noștri.
Descoperă grupul LPS
Servicii de formare profesională la cele mai înalte standarde. Avem o gamă variată de cursuri, în conformitate cu cererea de pe piața muncii. Cele mai căutate cursuri în 2021 sunt: Agent de securitate, Administrator de Condominii, Formator, Inspector/Referent resurse umane, Inspector în domeniul securității și sănătății în muncă, Inițiere Arme și Muniții etc.
De ce să ne alegi pe noi pentru dezvoltarea carierei tale? Răspunsul este simplu: pentru că oferim servicii de calitate.
Avantajele de care se bucură cursanții noștri sunt:
- Dispunem de locații de formare accesibile și moderne
- Organizăm doar programe de formare profesionale autorizate ANC, cu certificate recunoscute pe plan național și european, conform O.G. 129/2000
- Colaborăm cu formatori profesioniști
- Oferim suport permanent clienților noștri, pe parcursul întregii colaborări.
- Avem prețuri avantajoase și oferim posibilitatea de plată în rate.
Învață să te dezvolți!
Recomandarea noastră este să încerci șă înveți mereu și nu doar pentru a te dezvolta profesional sau pentru a-ți schimba locul de muncă sau domeniul de activitate, ci pentru tine și pentru viitorul tău…. pentru că niciodată nu știi ce îți rezervă viața.
Trăim în era tehnologiei, care ne facilitează modul de a învăța lucruri noi, de a ne dezvolta, de a comunica și chiar de a ne schimba parcursul profesional. Trebuie să profităm de aceste oportunități!
Te așteptăm la înscrieri!
Str. Mihail Jora nr. 9, Constanta
E-mail: office@cursurilps.ro
Tel: 0734 733 150 / 0734 733 140/ 0723 622 590




